Cuvânt înainte

”Există un nod  în afurisitul meu de creierul care mă împiedică să gândesc ca ceilalți oameni” C.S. Peirce

            Se poate spune cu destulă siguranță că, probabil,  Charles Sanders Peirce (1839-1914) a fost ultimul și cea de pe urmă adiție la mica elită a marilor  polimați pe care istoria gândirii occidentale ne-a lăsat-o ca pe o moștenire de neprețuit.  Încercarea de a rezuma în câteva cuvinte multiplele  sale realizări și arii de interes este o sarcină imposibilă.

      Logician și matematician prin educație, a dezvoltat cercetări extensive de-a lungul întregului domeniu al cunoșterii, de la astonomie la psihologie, dar nu mai puțin importante sunt contribuțiile sale la epistemologie și la dezvoltarea metodologiei științifice. Să mai adăugăm deja acestui complex peisaj și faptul că a fost un uimitor de prolific scriitor: a scris în jur de o sută de mii de pagini, din care numai 12000 au fost publicate în timpul vieții. Sarcina editării scrierilor lui Peirce, care a început în anii 1930,  este  realmente titanică și nicidecum aproape de final. De aceea este oarecum curios și dificil de înțeles de ce, până curând, Peirce a fost cunoscut în primul rând ca întemeietor al pragmatismului, o teorie a acțiunii.

            Dacă fizicienii sunt încă în căutarea unui fără de sfârșit eluziv ”câmp unificat” care ar fundamenta o definitivă  teorie ”asupra întregului”, Peirce și-a pus și a reușit să rezolve un puzzle incomensurabil mai ambițios: ce este realitatea și cum o experimentăm?

            După cum se știe îndeobște, răspunsul scurt pe care Peirce l-a dat acestei întrebări poate fi rezumat printr-un singur cuvânt: Semn. Realitatea ni se prezintă ca semne, care dobândesc înțeles numai atunci când cineva sau ceva le interpretează:  ”un semn reprezintă ceva pentru cineva,  într-o  anume privință sau capacitate”.

            Să fie aceasta doar o altă întrebare filozofică, pur teoretică, doar un alt subiect pentru nesfârșite dezbateri în venerabile instituții academice și publicații de specialitate? Dacă ar fi așa, ar fi într-adevăr inutil, pentru că după Kant, probabil puțin a mai rămas de spus și Peirce nu ar rămâne nimic altceva decât ”tatăl pragmatismului”. Dar situația este infinit mai interesantă și mai complexă și are multe să ne spună tuturor.

Puțini știu, de exemplu, că biologia, știința vieții, a suferit actualmente o radicală schimbare de paradigmă care aduce o modificare dramatică în felul în care vedem lumea și pe noi înșine în ea. Această schimbare a început în anul 1943, când fizicianul Erwin Schrödinger  a întrebat: ce este viața? Și a răspuns: este un cod. Adică un sistem de semne care reprezintă ceva pentru cineva. Aceasta a fost piatra de temelie pentru elucidarea structurii ADN-ului și a genomului uman, care a pavat drumul pentru toate câmpurile biologiei moderne, cunoscute ca  ”omics” și care iau în considerare fiecare aspect al naturii vii (genomics, proteomics, transcriptomics, foodomics, ș.a.m.d ). Este ceea ce numim astăzi, la modul general, bioinformatică, dat fiind faptul că principala caracteristică a ființelor vii este abilitatea de a procesa informația, iar informația este transmisă/construită prin....semne.

Aceste date reliefează pe scurt importanța crucială a teoriei semnelor, adică a semioticii, și, implicit a operei lui Peirce. Înțelegând că întreaga noastră percepere a realității nu este niciodată imediată, ci în mod inerent inter-mediată prin semne, Peirce a fost primul care a reușit, de la Aristotel încoace, să dezvolte nu doar o nouă ontologie, ci și o epistemologie și logică proprie ce duc înspre știință.

            În fața enormelor implicații ale gândirii lui Peirce pentru știința actuală și pentru experiența umană ca un întreg, nu putem decât lăuda curajul actualei lucrări și al autorului, de a aprofunda  și de a naviga prin acest domeniu, cu desăvârșită stăpânire a subiectului. Probabil era nevoie de un alt polimat  pentru a aborda un subiect atât de dificil.

            Cunoscut ca Dr. Jurj de către pacienți și ca Relu de prieteni, practician excelent al medicinii generale, medic primar cu specializări multiple, profesor de homeopatie cu cursuri exclusive și mereu cerute în toată lumea, din Rusia până în America latină, doctor în filosofie, comentator al lui Patanjali, Jurj știe cum să pună problemele într-o ”teorie a întregului” și în afară de faptul că este muzician, scriitor, poet, pictor și înotător de nivel competițional, este unul dintre puținii gânditori originali asupra semioticii medicale în vremurile de azi. Semiotica înțeleasă aici cu întregile conotații ale teoriei perceiene.

            Cele mai multe dintre actualele scrieri academice asupra gândirii lui Peirce se desfășoară de la încercările internaliste, de a înțelege propria dezvoltare intrinsecă a acestei gândiri, la pura exegeză. În timp ce injuncția de a citi orice text în propriul context duce adeseori la o dogmă, puțini sunt, de fapt, cei care au încercat să pună opera lui Peirce în dublul ei context, vertical și orizontal, asupra teorie semnelor , a societății și culturii, la sfârșitul secolului XIX. Și tocmai de aici rezidă și originalitatea lucrării lui Jurj.

            Într-un limbaj simplu, accesibil oricui  interesat de subiect, Jurj elucidează întâi locul lui Peirce în tradiția milenară a filozofiei și a semioticii, de la Aristotel până azi, conform ultimelor modalități de abordare în epistemologia istorică, care încearcă să identifice atât elementele de continuitate cât și cele de discontinuitate în interiorul istoriei ideilor. De aici și idea specifică de de(con)strucție. Din nou, în mod diferit față de abordările academice standard, în analiza dialogului lui Peirce cu tradiția filosofică și semiotică, Jurj nu pierde niciodată din vedere că polimatul nord american a fost un gânditor al sfârșitului de secol XIX. Prin aceasta, autorul  a evitat cu iscusință capcana anacronismului, atât de frecventă în multe dintre studiile precedente, capcană care distorsionează cele mai multe încercări  în a obține perspective de acuratețe.

            În ultimele două capitole ale cărții , Jurj conduce cititorul pas cu pas în interiorul aspectelor intricate ale ontologiei, epistemologiei și logicii lui Peirce în mod natural și firesc, în noii termeni și cu conceptele peirceiene. Poate că dificultatea inerentă a textelor originare a fost cea care a făcut ca cercetătorii anteriori să eludeze ontologia din fundamentele întregului sistem al lui Peirce, pentru a alege o abordare mai facilă legată strict de semne. Cu devoțiune pentru subiect și perspicacitate , Jurj a ales  calea opusă și a reușit să integreze și așa numitul pragmatism în imaginea globală a gândirii lui Peirce, în care realitatea, cunoașterea și acțiunea sunt în mod esențial interconectate.

            Ca un extra bonus pentru cititor, cartea se termină cu o analiză a dublei legături între teoria semnelor și semiotica medicală. După cum este știut din cele mai vechi timpuri, medicina este o disciplină a semnelor prin chiar natura sa, din antichitatea clasică  până în prezent.  La rândul ei, evoluând ca o filozofie formală și ca un domeniu de cercetare știintifică, teoria semnelor a avut un impact profund asupra semnelor medicale. Aici  Jurj își prezintă pentru prima dată perspectiva originală asupra semnelor medicale într-o manieră cuprinzătoare dar fugace și în dialog cu gândirea semiotică. Din aceste pricini, această carte este a must read pentru doctori, pentru că ei lucrează cu semne în practica de zi cu zi.

          Pe de altă parte, este o lucrare de referință de nivel academic pentru cei interesați de semiotică, deoarece este cea mai pertinentă, temeinică și completă analiză a semioticii  lui Peirce și posibil  a semioticii moderne, în limba română. Pentru cunoscători, un deliciu special sunt notele de subsol, care reflectă seriozitatea și  stăpânirea cu care autorul a consultat și folosit sursele primare și secundare, precum și dificultățile de traducere (făcută de el însuși, din lipsa unor texte standard în limba română).

În ceea ce privește publicul larg, interesat de felul în care trăim realitatea, inclusiv ceea ce ne poate aduce știința în viitor, scopul larg și stilul clar (dar nu facil, uneori dimpotrivă)  al cărții pot introduce cu ușurință și ajuta cititorul în esențialul puzzle al existenței. Teza propusă de Jurj după o examinare acerbă a lui teoriei semnelor este  Realitatea ca semn. Faptul că mereu, ceea ce ni se prezintă spre cunoaștere este un semn pe care îl interpretăm conform propriilor posibilități.

Aș încheia cu o istorioară talmudică,  ce ne vorbește despre două posibile căi pe care le alegem în viață. Se spune că un învățat, în timp ce călătorea, a întâlnit un copil la o răscruce. Înțeleptul l-a întrebat pe copil: Care este drumul spre oraș? Copilul i-a răspuns: Uite, calea asta este cea scurtă dar lungă. Astălaltă este cea lungă dar scurtă.

Ca cei mai mulți dintre noi, învățatul, leneș,  a luat calea cea scurtă dar înainte de oraș a dat de o pădure deasă, imposibil de trecut. S-a dus îndărăt la copil și i-a spus: Fiule, mi-ai spus că asta e calea cea scurtă. Dar nu pot trece! Copilul i-a răspuns: Oare nu ți-am spus că este și cea mai lungă?

Evitând păcălelile intelectului și ademenirile facilității, Jurj a ales calea cea lungă, cea  dificilă, care cere eforturi și timp. Dar, în cele din urmă, este cea mai scurtă, pentru că ajunge direct la destinația dorită. Acestă carte.

Silvia Waisse,

Profesor la Universitatea Catolică Sao Paulo,

24 iunie, 2016